Sportul coloanei sanatoase – Pilates Reformer

08
iul. 2018

Pe langa tonifiere, muschi intariti si talie mai supla, Pilates si, in special, antrenamentul Pilates la Reformer ne ajuta sa lucram eficient o zona problema: spatele, mai exact coloana vertebrala.

Deocamdata Reformerul nu este foarte cunoscut in Romania, doar cei cu adevarat pasionati de Pilates au auzit de el. Pentru ca este un aparat voluminos si, mai ales, pentru ca lucrul cu el necesita niste cunostinte serioase in domeniu, Reformerul este o aparitie rara in salile de la noi.

Insa beneficiile sale sunt atat de clare, incat nu putea sa lipseasca de la Centrul Salus.

Cum oare a ajuns coloana vertebrala sa fie o “zona problema” pentru atat de multa lume?

In mod clar, din cauza stilului nostru de viata sedentar. Stam prea mult pe scaun, iar de multe ori nevoiti sa stam pe scaune de slaba calitate, care nu protejeaza coloana si nu ii asigura postura dreapta, sanatoasa. Aplecati asupra lucrului la calculator, uitam de postura corecta la birou. Aplecati asupra unei conversatii pe chat, uitam ca cervicala trebuie sa stea dreapta, nu la 90 de grade. Rezultatele sunt diverse. Pe unii ne dor umerii, pe unii zona lombara. Unii simtim durere atunci cand vrem sa indreptam spatele, altii cand stam prea mult intr-o pozitie. Depinde de constitutia fiecaruia si de cat de vicioasa este pozitia aleasa.

Cum ajuta Reformerul la sanatatea coloanei vertebrale ?

Sau mai bine zis, Reformerul si instructorul de Pilates. Problema fiind atat de delicata – sanatatea coloanei vertebrale! – se recomanda antrenamentul cu instructor personal. La Centrul Salus, inainte sa ne apucam de treaba, avem o discutie si o evaluare a conditiei fizice. Prima intrebare pe care ne-o pune toata lumea: e ok sa fac Pilates daca ma doare spatele? Da, este chiar recomandat! Pentru ca Pilates este la origine o forma de recuperare medicala, iar Reformerul a fost proiectat pentru a permite miscari si exercitii gandite in acest sens. Pilates lucreaza corpul pe principiul sanatatii, deci scopul antrenamentului nu este sa slabesti (acesta este doar un efect!) sau sa depui masa musculara (mai degraba o tonifiezi!).

In metoda Pilates coloana vertebrala primeste o mare atentie

O mare parte dintre exercitii implica miscari de alungire, indreptare si tonifiere. Joseph Pilates, inventatorul acestor exercitii, dar si al Reformerului spunea ca “esti atat de tanar pe cat de flexibila iti este coloana. Daca ai coloana rigida la 30 de ani, esti batran. Daca ai coloana complet flexibila la 60 de ani, esti tanar.” Si da, durerile de spate apar de la o coloana care intepeneste intr-o pozitie gresita, nefireasca. Muschii prea incordati sau, din contra, antrofiati, nu mai sustin oasele in mod corespunzator, iar acestea incep sa apese pe nervi. Apoi incep sa doara.

La Reformer, lucram fiecare muschi si deschidem toate articulatiile pentru a permite corpului sa-si regaseasca echilibrul. Corzile elastice ne permit sa intindem bratele mai mult decat la saltea, iar barele ne sustin o parte din greutate pentru a lucra in echilibru. Incepem cu exercitii usoare si atentie pe zonele sensibile. Accesoriile Reformerului ne permit sa reglam intensitatea in functie de stadiul in care se afla fiecare. Iar instructorii nostri te vor ajuta sa-si depasesti zona de confort in siguranta, fara sa fortezi zonele cu probleme.

Primele rezultate se vad in postura. Odata ce incepem sa lucram zona abdominala si muschii intercostali, coloana vertebrala este mai bine sustinuta si incepe sa-si “caute” pozitia fireasca, dreapta.

Din pacate, de obiceiurile proaste nu scapam imediat si nici usor. Daca te-as obisnuit sa stai intr-o pozitie gresita la birou sau in masina, va trebui sa lucrezi constant si serios pentru a “uita” acest obicei. Tot instructorul de Pilates de la Centrul Salus iti va arata si postura corecta in picioare sau in sezut, dar depinde de tine sa te corectezi cat poti de des in timpul zilei.

Cu pasi mai mici sau mai mari, schimbarea apare. Am putea spune ca a aparut deja, pentru ca, daca citesti acest articol, este clar ca ai constientizat problema si vrei sa faci ceva in privinta ei. N-o lasa pe mai tarziu, coloana vertebrala iti sustine intregul corp, deci trebuie sa ai cea mai mare grija de ea! Iar antrenamentul la Reformer poate suna cumva excentric pentru ca n-ai mai vazut acest gen de aparat sau pentru ca nu stiai ca exista, dar functioneaza, asta e important. Si n-o spunem noi, ci aproximativ 100 de ani de traditie si practica in sali de recuperare si sport din toata lumea. Deci ai incredere si vino sa testezi Reformerul pe pielea ta …sau mai bine zis pe coloana ta!

 

ABOUT THE AUTHOR

Centrul Salus

Leave A Comment